Povestea “fierului trist”

fier vechi

Acum mai bine de o suta de ani, o tanara in varsta de 17 ani descria o zi din viata ei astfel:  “Azi am calcat haine si rufe intreaga zi. Am modificat o palarie, inlocuindu-i funda. Ma intreb cand o voi purta”. La vremea respectiva, calcatul hainelor si rufelor era mult mai complex decat este acum, in lipsa electricitatii.

calcat haine

Nu e de mirare deci ca, in lungul sir de inventii care au precedat aparitia fierului de calcat electric, multe discutii si controverse a starnit “fierul trist” (in engleza, “sadiron”), un dispozitiv metalic ascutit la ambele capete. Cum a primit acest fier de calcat rudimentar ciudata denumire? Sa fi fost din cauza ca, la vremea respectiva, calcatul era pentru femei o activitate intr-adevar trista?

Se pare ca raspunsul este “nu”.  Asa cum aflam din Oxford English Dictionary, in engleza veche, termenul “sald”, din care a derivat cuvantul “sadiron”, insemna “solid”,  si a fost folosit in aceasta expresie pentru prima data in secolul 17 pentru a desemna un obiect metalic, ascutit la ambele capete, cu o talpa lucioasa si un maner atasat. Aceste fiare erau incalzite direct pe foc sau intr-un cuptor, ceea ce reprezenta un mare dezavantaj pentru cele care le foloseau: in procesul de incalzire, manerul se infierbanta, deci trebuia tinut cu o manusa groasa sau cu un alt material similar. “Fierul trist” era greu, cantarind intre 2 si 4 kg, iar greutatea sa contribuia la fel de mult ca si caldura la netezirea hainelor.

anunt

Cea care a adus o imbunatatire semnificativa “fierului trist” este Mary Florence Potts, din Ottumwa, Iowa care, in anul 1871, a lansat fierul cu maner destasabil, cunoscut sub numele de “Mrs. Pott’s Sadiron”. Astfel, femeile puteau incalzi dispozitivul fara ca manerul sa se infierbante. Ceea ce este mai interesant este faptul ca aparatele se comercializau in seturi de trei bucati. Motivul este simplu: fierul se racea foarte repede, prin urmare intotdeauna era nevoie de un alt dispozitiv care sa fie lasat la incalzit, pentru a-i lua locul.

Tocmai din acesta cauza, “fierul trist” si-a pierdut in timp popularitatea si a fost inlocuit cu dispozitivele cu sursa proprie de caldura, cum sunt cele cu carbuni, insa ramane in istoria calcatului unul dintre cele mai intresante si reprezentative obiecte.

 

 

CalcHaine.ro © Toate drepturile rezervate. Website creat de AD. Logo creat de Raluca Gheorghe.